luni, 17 septembrie 2007

Microsoft la Macroplati







Hai ca am ramas in urma cu articolul asta care trebuia sa apara acum cateva zile.
Conform BBC News, Microsoft a pierdut procesul de la Curtea Europeana de Prima Instanta din Luxemburg. Asa incat decizia din 2004, care obliga Microsoft la plata a 497 mil euro (£343m sau $690m) - record in materie, ramane in picioare la care se mai adauga si o amenda suplimentara de peste 280,5 milioane euro aplicata in iulie 2006(informatiile tehnice prezentate atunci de Microsoft fiind considerate nesatisfacatoare). Hotararea poate fi atacata in fata Curtii Europene de Justitie in termen de doua luni de zile.

Pentru necunoscatori suma pare fabuloasa, insa pentru un colos precum Microsoft nu este decat un pret derizoriu, cam 90% din aceasta amenda fiind platita deja. Oricum aveau si de unde atata timp cat conform raportului Microsoft, la finalul anului financiar recent incheiat s-au anuntat vanzari de 52 de mld de euro.
Dar de unde a inceput totul? Disputa care avea sa aduca cea mai mare amenda acordata vreunei companii pentru abuz de pozitie dominanta a inceput in anul 1998, cand Sun Microsystem a depus o plangere la Comisia Europeana, acuzand Microsoft ca nu ii permite accesul la interfetele tehnice ale sistemului de operare pentru Windows, Sun neputand sa dezvolte astfel produse compatibile cu sistemul de operare Windows. Comisia Europeana a inceput o investigatie, principala preocupare a Uniunii Europene fiind aceea ca, prin alipirea Windows Media Player de sistemul de operare Windows, si vanzarea acestor doua produse la pachet, Microsoft impiedica alti producatori de media playere (ex: Sun, Novell, RealTime) sa intre pe piata si sa concureze cu produsul media al companiei Microsoft.

Raspunsul final pare sa fi venit de la Curtea Europeana de Prima Instanta al Uniunii Europene care a respins luni aproape toate punctele apelului companiei Microsoft, cu exceptia celui referitor la decizia Comisiei Europene privind crearea unui organ de monitorizare privind implementarea masurilor decise impotriva grupului american.
Primul punct sanctionat a fost refuzul Microsoft de a furniza altor furnizori de servicii informatii privind interoperabilitatea si de a autoriza utilizarea acestora pentru dezvoltarea si distribuirea de produse complementare sistemului Windows pentru servere destinate grupurilor de lucru in perioada octombrie 1998 si pana la data adoptarii deciziei. Cu titlu de masura corectiva, Comisia a obligat Microsoft sa dezvaluie oricarei intreprinderi care doreste sa dezvolte si sa distribuie sisteme de operare pentru servere pentru grupuri de lucru specificatiile protocoalelor sale de comunicare client-server si server-server.
Al doilea punct de penalizare dat de Comisie se referea la vanzarea la pachet a playerului multimedia Windows Media Player cu sistemul de operare Windows. Comisia a considerat ca aceasta practica afecta concurenta pe piata playerelor multimedia. Cu titlu de masura corectiva, Comisia a obligat Microsoft sa ofere spre vanzare o versiune a Windows fara Windows Media Player. Cea ce s-a si intamplat, Vista aparand pe piata fara Windows Media Player.
Instanta e respins doar un singur punct din deciziile Comisiei Europene, cel cu privire la crearea unui organ de monitorizare pentru implementarea masurilor decise de Bruxelles impotriva Microsoft. Cam putin pentru compania americana, care probabil va face un nou apel la aceasta decizie.

In urma acestor decizii Microsoft a declarat prin vocea avocatul sef al companiei, Brad Smith ca : "Decizia confera Comisiei o mare putere si o mare libertate de actiune. Aceasta decizie va fi in centrul discutiilor si gandurilor multor oameni, in urmatoarele luni si chiar ani. E una dintre acele decizii cu un impact extraordinar" a mai precizat avocatul Microsoft.
Dar avocatul nu facea referire la faptul ca trebuie platita o suma record , ci la decizia Comisiei de a forta Microsoft sa dezvaluie oricarei companii de pe piata(care doreste sa dezvolte si sa distribuie sisteme de operare pentru servere pentru grupuri de lucru) caracteristicile protocoalelor sale de comunicare client-server si server-server privind interoperabilitatea. Si in plus de asta, al doilea punct important al deciziei de azi care deranjeaza foarte mult compania Microsoft, il reprezinta interzicerea vanzarii la pachet a media playerul Windows impreuna cu sistemul de operare care obstructiona pana acum lupta directa si corecta a playerului de la Microsot cu ceilalti concurenti de pe piata (ex. Sun, Novell sau RealTime).
Sa fie acesta primul pas catre un "univers IT open source" ? Analistii si reprezentanti din industrie se tem ca decizia va ameninta abilitatea oricarei companii de a-si proteja ceea ce se cheama proprietatea intelectuala.
Prima reactie o vor avea cu siguranta cei de la Microsoft.
Sa vedem ce decid ei si mai apoi vom putea sa intelegem mai bine cine domina lupta asta dintre "Forurile Legislative" si "Marile Corporatii".
Partea proasta in acest razboi, pentru corporatii, e ca "Forurile Legislative" creaza si impun legi dupa bunul lor plac.
Va urma...

UPDATE : 21 septembrie 2007

Conform informatiilor de pe site-ul companiei, aceasta nu a hotarat daca va face apel sau nu la decizia data de Curtea Europeana de Prima Instanta din Luxemburg. Ultima informatie gasita pe site este din data de 17 sept 2007, la putin timp dupa decizie, "Response to European Court of First Instance Ruling" si in care ne sunt prezentate informatii cu privire la conferinta de presa a companiei din care aflam de la avocatul-sef doar ca mai este destul timp pentru o decizie:
Reporter: Are you going to appeal?
Brad Smith: We have not made that determination. We have barely finished reading the decision once. This is the kind of decision one needs to read a few times and reflect upon before making that kind of decision. We have plenty of time for that kind of thinking, so it is not something I want to address today.

Sa intelegem ca nu va mai fi un apel la decizie ???

Niciun comentariu: