luni, 3 martie 2008

Mi-a soptit o viorea

Aseara s-a jucat un meci interesant din punct de vedere fotbalistic, steaua bucuresti primind vizita celor de la CFR Cluj.
Surprinzator pentru mine, meciul a fost destul de alert si captivant, cu multe faze de poarta, in special din partea celor de la steaua. Numai ca la un moment dat in meci, la 2 faze controversate, arbitrul intalnirii a luat 2 decizii foarte controversate. Lucru care, din ce am inteles eu azi de dimineata de la cativa gazetari in cautare de senzational, a deranjat pe multi conducatori de fotbal cu state vechi in ale "arbitrajului favorabil" si care cred ca acum meciurile ar trebui sa se joace numai intre cei 22 de fotbalisti de pe teren.
Ce vreau sa spun e ca steaua incepand cu meciul urmator va avea mult de tras, incepand cu arbitrii, unde va trebui sa indese mai mult ca pana acum, la conducatorii echipelor care urmeaza sa joace cu CFR si chiar si la alergatul cu punguta cu doi lei dupa jucatorii adversi. Pentru ca asa cum va spuneam, umbla un zvon prin lumea fotbalului ca unii dintre "conducatori" s-au simtit jigniti de cele 2 evenimente.
Dar cum si nea jiji are atuurile lui, ramane sa vedem la finalul campionatului cine castiga.

3 comentarii:

Anonim spunea...

După meciul cu Steaua, Iuliu Mureşan a constatat “cît de bolnav e fotbalul românesc”. Cu o etapă înainte, arbitrii de la Craiova - CFR constatau cît de amuzant e fotbalul românesc. Tuşierul Şovre s-a bucurat cot la cot cu Andone la golul trei al clujenilor. Iar pe “centralul” Kovacs l-a pufnit rîsul stînd de vorbă cu Fabbiani. Poate era doar un surîs social, politicos, din obligaţie profesională, cum surîd vînzătoarele sau stewardesele. Poate nu erau veseli de-a dreptul, doar mimau buna-dispoziţie.

În fine, poate tot de politeţe era vorba cînd domnul Mureşan a intrat în cabina arbitrilor, după Rapid - CFR, scor 1-2. Cînd i-a strîns mîna “centralului” Lajos, preşedintele clujenilor i-a mulţumit “pentru că aşa este politicos”. Oficialii giuleşteni nu s-au grăbit cu felicitările. Trică marcase din ofsaid, dar ăsta nu e un motiv să laşi baltă manierele.

Şi a venit meciul din Ghencea. Condus de Tudor. Nu e genul de arbitru care surîde politicos, ca vînzătoarele sau ca stewardesele. N-are simţul umorului la golurile CFR-ului. Nu se distrează deloc pe teren. E crispat, e sumbru, e prea serios ca să fie adevărat. La final, domnul Mureşan nu numai că nu i-a strîns mîna, dar l-a şi călcat în picioare. Tudor a greşit, dar ăsta nu e un motiv să laşi baltă manierele. Sau poate domnul Mureşan nu era politicos, doar mima politeţea.

hai mai gabi ..nu mai spune ca vezi doamne ce ia viciat pe aia de cfr ,arbitrii. ia viciat si gata asa cum ia viciat si pe dinamo si pe rapid si pe steaua la randul lor.asta nu ii un capat de tara.stai sa joace cfr cu dinamo si cand o sa ii vicieze pe dinamo in favoarea lu cfr atunci ce o sa zici ?! ca au umblat astia de cfr la butoane ?! asa`i ?..zi ca nu ii asa? :D ..uite o sa mai vb dupa meci :D

Unknown spunea...

Nu zic numai eu. Poate unii uita, dar ia uita-te la link-ul asta : http://www.youtube.com/watch?v=E5G9mbZ8F3s

Unknown spunea...

Si iti mai zic inca ceva. uite ce a declarat Porumboiu despre meciul ala la radio sport total, luni 3 martie: "In legatura cu Steaua-CFR ce ne puteti spune ?

“Nu vreau sa dau niciun fel de comentarii, eu stiu pentru mine ce s-a intamplat. In sufletul meu am avut o amaraciune mare, dar atat. Mi-am impus sa vorbesc cat mai putin despre altii.”.

Detalii pe site :
http://www.sptfm.ro/Fotbal-intern/Liga-I/3823.html