Iată câteva(unele dintre cele mai interesante zic eu) vorbe ale părintelui Nicolae Steinhardt:
Începem, că tot a început postul Nașterii Domnului (Crăciunului, pentru unii), cu unul dintre cele mai frumoase pasaje:
- Dacă reprimi foamea în timp ce postești, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase și alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar și în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreț sfidător față de cel ce nu postește. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului și a izbânzii trufașe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
- Cel ce slăbește, se uită cu dispreț la grași, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsucește nasul disprețuitor când altul se bălăcește, încă, în viciul său.
luni, 15 noiembrie 2010
vineri, 12 noiembrie 2010
joi, 11 noiembrie 2010
The Second Waltz
By Cristina:
Puneți-l pe Ștefan Bănică Junior sau pe oricare "hartist" român care cântă live să îi ridice pe oameni în sală fără să le zică: "Ridicați-vă și aplaudați":

miercuri, 10 noiembrie 2010
ANUNȚURI DE PRIN DIVERSE ZIARE, LOCALURI ȘI PRĂVĂLII:
- Tânără doamnă, drăguță, inteligentă, cu caracter, de familie bună, dorește căsătorie cu domn bine situat care să aibă și autoturism. Ofertele se vor adresa subsemnatei, însoțite de fotografia autoturismului.
- Lenjeria de corp nu se schimbă!
- Nu trimiteți copii la umplut cu sifoane.
- Croim rochii pentru dame de lux!
- Vând câine! Mănâncă orice și îi plac foarte mult copiii.
- Avem ciorapi de femei lungi.
- Căutăm bărbat pentru lucru la fabrica de dinamită. Trebuie să fie dispus să călătorească.
- Nu servim minori sub 18 ani.
- De vânzare: birou de epocă pentru o doamnă cu picioare subțiri și sertare largi.
- Nu servim în stare de ebrietate.
- Confecționăm poșete și genți si din pielea clientului.
IS INTERNET BECOMING THE MOST POWERFUL FORCE IN THE EUROPEAN UNION?
Cetățeni europeni dezbateți !
Niște europeni vă:
IS INTERNET BECOMING THE MOST POWERFUL FORCE IN THE EUROPEAN UNION?
with Members of the European Parliament
Tanja Fajon (S&D/SD), Slovenia
participating from Kiberpipa, Slovenia
Christian Engström (Greens-EFA/Pirate Party- Partidul Piraților din Suedia), Sweden
in order to participate simply go to the Online Citizens Forum Web Page:
Niște europeni vă:
invite you to join the global virtual community in an
ONLINE EUROPEAN PARLIAMENT CITIZENS FORUM
to discuss
IS INTERNET BECOMING THE MOST POWERFUL FORCE IN THE EUROPEAN UNION?
with Members of the European Parliament
Tanja Fajon (S&D/SD), Slovenia
participating from Kiberpipa, Slovenia
Christian Engström (Greens-EFA/Pirate Party- Partidul Piraților din Suedia), Sweden
in order to participate simply go to the Online Citizens Forum Web Page:
miercuri, 3 noiembrie 2010
marți, 2 noiembrie 2010
luni, 1 noiembrie 2010
De prin lume adunate
Cică motivul pentru care se scumpește benzina e că se scumpește petrolul, iar scumpirea petrolului duce la o creștere a cheltuielilor de transport ale benzinei.
Cercetatorii americani au descoperit că cele mai multe vitamine se găsesc în............. farmacie.
Pe întuneric, cel mai bun instrument de identificare a mobile din casă e tibia. Asta e o chestie descoperită local.
Am descoperit și care este cel mai greu lucru în box. Să te scobești între dinți cu mănușa!
Un amic îmi zice că cel mai bun mod de a tine minte ziua soției este să o uiți o dată!
și un mix bun...
Și un mix bun al lui Dennis de Laat pe o melodie a lui Cassius din filmul de mai devreme :
'
'
Un film peste media celor apărute în ultimul timp
În ultimele săptămâni am prins un apetit pentru filme și chestia e că am găsit și câteva filme bune(în marea lor majoritate filme vechi). Unul dintre ele însă e nou apărut pe piață: ”The Social Network”.
Ținând cont de cantitatea enorm de mare de filme proaste produse la Hollywood in ultimii ani am ajuns să mă bucur că nu m-am plictisit ca la ”Wall Street: Money Never Sleeps”, cea mai recentă porcărie americană pe care, din păcate, am văzut-o săptămâna asta.
Revenind la filmul despre care vorbim, ca să nu o mai lungim, că e târziu, iată trailer-ul:

joi, 28 octombrie 2010
Telefonul fără fir
Discuție între două babe de scară, trecute de prima tinerețe :
- Băi Ileano, tu ştii ce-i un "LATOR" ?
- Nu ştiu băi Tanțo ! Dar cum îţi intră în cap cuvintu' ăsta ?

miercuri, 27 octombrie 2010
joi, 21 octombrie 2010
Există oameni mai proști decât maneliștii?
Eu zic că da.
Pe sistemul: "Ca să fie bine, să nu fie rău" sau cum zic maneliștii: "De la nașu' mare pentru toți invitații". Cam așa cred că se comportă aleșii noștrii, mai manelistic, după chipul și asemănarea lor.
Și din câte se pare, parlamentarii de la putere îi întrec pe ăia din opoziție.
Nu zic că "politicienii"(expresie fără fundament in România) din opoziție sunt mai breji, dar ăștia de la putere nici măcar n-au habar ce se întâmplă în jurul lor.
După zeci de luni în care cei de la putere s-au plâns că nu sunt bani la buget, că trebuie să taie din toate părțile, că nu au cum să mărească salariile, că nu au cum să dea "sporuri", că economia e în stare de șoc, ieri, așa brusc, fără să anunțe pe nimeni, s-au trezit într-o altă lume.
Ieri, cei de la putere au votat doua legi:
- de reducere a T.V.A. la 5% la alimentele de bază și
- de neimpozitare a pensiilor sub 2.000 de lei.
Adică o gaură de aproximativ 1 miliard de euro anual pentru bugetul de stat.
Legea privind reducerea TVA a trecut cu 290 de voturi "pentru". Niciun vot împotrivă şi nicio abţinere.

miercuri, 20 octombrie 2010
Legea ţării nu se schimbă !!!
Neștiind ce să mai impoziteze, Guvernul României s-a gândit să pună impozit pe sex.
Un om al muncii, pe numele lui Tom-Mac-Bil-Bob Constantin, impotent fiind, face următoarea petiție către FISC:
"Subsemnatul, Tom-Mac-Bil-Bob Constantin,
Om al muncii fără puţă,
Cer să nu plătesc tribut,
Pentru că nu pot sa fac sex !!!"
FISCUL, fără nicio ezitare, îi răspunde printr-o scrisoare oficială:
marți, 19 octombrie 2010
Uefa Champions League Live Simulcast
Pentru toti cei care vor sa vada in transmisie directa toate meciurile Uefa Champions League din seara asta click aici: Uefa Champions League Live Simulcast - October 19, 2010
Fonduri europene
1-Politica de Coeziune 2007-2013
În perioada 2007-2013 Uniunea Europeană oferă asistenţă financiară nerambursabilă României prin următoarele trei instrumente structurale:
1. Fondul Social European (FSE),
2. Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi
3. Fondul de Coeziune (FC).
Alocarea din partea Uniunii Europene de care beneficiază România prin aceste instrumente este de 19,67 miliarde Euro, la care se adaugă o cofinanţare naţională estimată la 5,6 miliarde Euro.
Din această alocare, suma de 19,2 mld. Euro este destinată obiectivului convergenţă, prin intermediul a şapte Programe Operaţionale:
• Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice
• Programul Operaţional Sectorial Mediu
• Programul Operaţional Sectorial Transport
• Programul Operaţional Regional
• Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
• Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative
• Programul Operaţional Asistenţă Tehnică
Programarea strategică a fondurilor structurale şi de coeziune a fost realizată prin Cadrul Strategic Naţional de Referinţă, având la bază priorităţile strategice stabilite în Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013.

luni, 18 octombrie 2010
Activitatea de lobby si "Worst Lobbyist Award"
Lobby-ul, la nivel declarativ, este o activitate legala prin care un grup sau o persoana incearca sa determine puterea executiva sau legislativa sa adopte o pozitie sau sa ia o decizie care sa serveasca intereselor "legitime" ale grupului respectiv.
Din punctul meu de vedere lobby-ul e o forma profund necinstita de a influenta legal executivul sau legislativul.
O parte din oamenii pe care ii cunosc, manati de originea "politically correct" a lobby-ului, nu sunt si nu vor fi de acord cu acest punct de vedere si vor avea cu siguranta si cateva contraargumente. Dar inainte ca cineva sa imi sara in cap pe ideea de mai sus as vrea sa mentionez ceva. Bineinteles ca sunt si activitati de lobby bine intentionate, corecte si cinstite ca altfel lobby-ul nu ar fi legal, insa acestea palesc in fata activitatilor de lobby care implica profituri enorme, activitati ce distrug mediul inconjurator, activitati la limita legii(zonele gri ale economiilor) si asa mai departe.
Un exemplu: Zilele acestea la noi in tara se duce o puternica campanie de lobby pe toate fronturile, din partea bancilor, pentru a "indrepta" OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Si cum politicienii nostrii sunt foarte flexibili, mai ceva ca acrobatii, sanse ca forma finala a ordonantei sa fie modificata in favoarea bancilor sunt extrem de mari. C-asa-i la noi.
La nivel european, pentru ca exista interes si o oarecare transparenta, importanta pe care o are lobby-ul se poate observa foarte usor. Cele mai controversate evenimente legate de lobby in ultima perioada au fost:
- esecul negocierilor de la Copenhaga si
- impasul in care se afla reformele pietelor financiare.
Dar pentru ca europenilor le pasa de chestiile care le influenteaza viata multi dintre ei iau atitudine. Altii incearca sa aduca la cunostinta publicului larg activitatile de lobby daunatoare. In acest sens "Corporate Europe Observatory", "Friends of the Earth Europe", "LobbyControl"si "Spinwatch" prezinta cea de-a cincea editie a premiilor "Cele mai daunatoare activitati de lobby".
Anul acesta "premiile" se axeaza pe criza financiara si mediu, ambele avand o importanta majora in politica europeana din ultimii 2 ani de zile.
Nominalizatii sunt:

vineri, 15 octombrie 2010
joi, 14 octombrie 2010
Perechea de pantofi mult dorita
Doamnelor si domnisoarelor, se apropie o zi interesanta pentru barbatii din Romania asa ca cititi cu mare atentie si pana la capat povestea de mai jos.
Informatiile va pot fi de mare ajutor.
Datele problemei:
Sunteti a doua la coada intr-un magazin de pantofi, iar in spatele vanzatoarei de la casa se afla perechea de pantofi pe care ati dorit-o dintotdeauna.
Mai este doar o pereche, iar doamna din fata dumneavoastra i-a vazut si ii priveste admirativ.
Problema e ca nici dvs, nici doamna din fata nu aveti portofelul sau cardul pentru a plati pantofii.
Rezolvarea problemei:

Daca e lung se poate face scurt prin prescurtare
Probabil unele doamne si unele domnisoare vor sari in sus, dar cea ce vreau sa va spun in continuare nu are legatura cu lucrurile la care s-ar putea gandi ele. Si nu, nu e vorba nici de doctorul Naum Ciomu, stati linistiti.
Daca am lamurit acest aspect sa trecem la subiect.
Daca vrei sa faci share cu URL-ul articolului in cauza esti binevenit. Insa ai o problema: E cam lung. Nu?

joi, 7 octombrie 2010
Libertate
"Cetatene suntem sub regimul libertatii, egalitatii si fraternitatii: unul nu poate fi mai sus decat altul, nu permite Constitutia”.
Bai fratilor, eu nu mai pot cu astia. In lumea asta nu mai poti sa zici nimic ca iti sare imediat in cap consiliul national pentru combaterea discriminarii sau mai stiu eu ce alt organism de genul asta.
Pentru toti cei care sunt a suta ruda(nepotul nepotului lu' nepotul nepoatei discriminatului) a celor discriminati de un regim politic sau altul se infiinteaza cate un organism care sa le "apere drepturile". O porcarie de mai mare rasul.
Unul dintre organismele pentru drepturile rudelor de gradul 100 al celor asupriti este consiliul national pentru combaterea discriminarii(cncd) care nu face altceva decat sa se ocupe cu gainarii. Totul se desfasoara, binenteles, in sprijinul celor pe care ii reprezinta, adica aia care nu stiu cand si ce a fost holocaustul, dar care sunt protejati de orice afirmatie si fapta care poate parea discriminatoare.
Consiliu in cauza presupun ca face aceste gainarii pentru ca ei nu misca absolut nimic si trebuie sa justifice intr-o oarecare masura statul asta in sezut si culcat pe banii contribuabililor.
La o mica aruncare de ochi pe site-ul lor am aflat ca s-au infiintat cam prin 2000, iar la capitolul proiecte realizate au 4 reusite(2 finalizate si 2 in desfasurare) incepute abia prin 2007 si desfasurate mai mult de asociatiile cu care ei au fost parteneri, nu de consiliu.
4 proiecte in 10 ani !?!?! In fine, nu cred ca are rost sa vorbim acum despre eficienta muncii lor, trecem peste.
Organigrama lor arata insa o desfasurare de forte extraordinara pentru doar 4 proiecte in 10 ani si "4" autosesizari:

marți, 5 octombrie 2010
De 10 ani fara Unicul Capitan
Sunt 10 ani fara "Unicul Capitan", asa cum le place unora sa il numeasca. Sunt 10 ani fara numarul 11, 10 ani cu vreme mohorata.
Chiar daca multi suporteri si jurnalisti au sustinut acum 10 ani ca fenomenul "Unicul Capitan" va fi vremelnic realitatea arata ca nici dupa 10 ani dinamovistii nu l-au uitat pe CATALIN HILDAN:

sâmbătă, 2 octombrie 2010
3-0, 3-1, 3-2, 3-3 : Ohhh nuuuuuuuuu! Vai ce rau imi pare ! - RELOADED
Un mic cadou de la www.ultrastei.ro:
Ba se poate, ba se poate, ba se poate! A fost 3 la 3

miercuri, 29 septembrie 2010
duminică, 26 septembrie 2010
vineri, 24 septembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)