duminică, 30 mai 2010

Lucestii

Astia doi, Mircea si Razvan, parca nu prea mai au legatura cu realitatea. In primul rand vobim de Mircea Lucescu, cel mai bun antrenor roman din punct de vedere al rezultatelor, ca la el e problema cea mai mare. E un antrenor bun si asta nu o poate nega nimeni. Are multe titluri castigate, multe cupe, multi jucatori promovati etc., adica tot tacamul care il face sa fie un antrenor bun la nivel european.

Numai ca nu stie sa piarda, iar asta e un mare defect, poate cel mai mare defect pe care il poate avea un antrenor. Defectul asta te face sa pierzi mult, atat pe teren cat si in afara lui. Pentru ca daca nu stii sa pierzi(in sensul ca trebuie sa accepti ca uneori altii pot fi mai buni ca tine), nu vei sti niciodata sa treci peste “infrangere”, sub orice forma vine ea, si sa evoluezi, sa iti analizezi greselile, sa le indrepti si apoi sa devii mai bun si mai bun si tot asa catre gloria suprema: Champions League si marile cluburi europene. Iar cariera lui Mircea Lucescu e  un exemplu clar de antrenor/roman care n-a stiut niciodata sa treaca peste infrangeri. Marii campioni au stiut intotdeauna sa invete din greseli si sa le indrepte pentru a deveni mai buni. Mircea Lucescu desi putea deveni un foarte mare antrenor a ramas un antrenor bun ce se mandreste cu trofeele castigate: Europa League, campionatul turcesc, cel ucrainian si cel din Romania, cateva rezultate cu echipe mediocre din Italia(2 promovari, dar si 2 retrogradari cu Brescia, cateva tentative nereusite la Pisa si Reggiana) si un retur catastrofal la Inter. 

Treaba e ca in ultimele luni, probabil din cauza faptului ca nu il mai baga nimeni in seama, s-a apucat sa acuze in stanga si in dreapta pe tot felul de subiecte, acaparand atentia asa zisilor jurnalisti.


Acum ceva vreme s-a apucat sa se ia de steaua de dinainte de ’89 acuzandu-i pe cei care conduceau atunci clubul militarilor ca i-au furat 4 titluri. Iata o frantura dintr-o declaratie data celor de la prosport pentru un articol intitulat “Atac fără precedent al lui Mircea Lucescu: "Steaua mi-a furat 4 titluri!":

Reporter -Nu încercăm decât să restabilim adevărul. Care este realitatea din punctul dumneavoastră de vedere?
M.L.-Ce vrei să-ţi spun? Că Steaua mi-a furat patru titluri? Asta vrei? Da, mi-a furat patru titluri! Patru titluri pe care trebuia să le câştig eu! Vorbiţi cu toţi arbitrii din acele vremuri. Mă refer numai la meciurile directe.

Dupa articolul respectiv mai multe “genii”(eugenii) steliste, in frunte cu cel mai profitor, Emeric Ienei, s-au apucat sa ii dea diverse replici la fel de triste ca afirmatia.

Apoi, dupa o scurta perioada agitata in care l-au sunat mai toti “jurnalistii” din Romania, a urmat marea liniste. Niciun telefon, nicio scrisoare, nicio invitatie la tv sau radio. Nepasare totala.

Vazand acestea personajul nostru s-a apucat iar de afirmatii “incendiare: "Nu pot spune că CFR e campioana României! Nu au niciun român în echipă!"

Afirmatie facuta dupa un meci al CFR-ului(CFR Unirea - Alba Iulia 3-2, din 24 aprilie 2010) in care au fost pe teren nu mai putin de 7 romani(6 titulari: Stancioiu, Panin, Muresan, Nicolae Dica, Deac, Bud si unul intrat in a doua repriza de pe banca de rezerve: Emil Dica). 

Ca fapt divers, la meciul din aceeasi saptamana(mai exact 25 aprilie 2010) dintre Sahtior, echipa lui Lucescu, si Cernomoret Odesa, scor 3-0, au fost pe teren in echipa lui doar 6 ucrainieni(5 titulari: Pyatov, Ishchenko, Rakitskiy, Kobin, Gladkiy si unul venit de pe banca de rezerve: Gay).

Eu am inteles din toata treaba asta ca Mircea Lucescu “nu poate spune ca Sahtior e campioana Ucrainei”, dar nu am primit insa si confirmarea din partea lui pentru ca, din pacate, niciun “jurnalist” nu l-a intrebat “daca poate spune ca Sahtior e campioana Ucrainei” avand in vedere cele spuse de el despre CFR Cluj si cati ucrainieni foloseste el la Sahtior. 

L-au intrebat in schimb de ultimul meci jucat in calitate de fotbalist, cu Sportul(scor 1-1), un meci bizar din mai multe puncte de vedere din editia de campionat 1989-1990, prima de dupa revolutie:

Reporter-Ce s-a întâmplat după acel meci cu Sportul?
M.L.-S-a întâmplat că am fost suspendat de federaţie şi ca jucător. Fusesem suspendat înaintea partidei ca antrenor şi, când au văzut că am găsit portiţa cu legitimarea ca jucător, au considerat că trebuie să mă blocheze şi pe partea asta.
Reporter-Steaua a avut implicare?
M.L.-Bineînţeles! Steaua trăgea încă sforile chiar dacă nu mai era Valentin Ceauşescu acolo.
Reporter-Mai avea atâta putere?
M.L.-Avea! Mai era şi Dinu, care era secretar de stat în Ministerul Sporturilor...
Reporter-Să înţelegem că Dinu a acţionat împotriva lui Dinamo şi conform cu interesele Stelei? Sună şocant!
M.L.-Aşa a fost! Au încercat multe ca să nu iau titlul. Era primul titlu de campioană care se disputa după Revoluţie. Avea o importanţă imensă.

Afirmatii de mai sus, facuta la 20 de ani distanta, par a fi ale unuia care sufera de cretinism, pentru ca DINAMO chiar a castigat campionatul in acel sezon.

Si cireasa de pe tort a venit acum cateva saptamani in direct la un post TV:
"Nu îmi place cum joacă Mourinho. Nu mi-a plăcut nici la Porto, nici la Chelsea, nici la Inter. Pentru el, scopul scuză mijloacele. Nu poţi cere foarte multe de la Mourinho, nu a fost un super jucător. Hagi ar pregăti un joc ofensiv, dar Mourinho este un cinic, din toate punctele de vedere."

Afirmatie facuta in conditiile in care Inter-ul a avut cele mai multe goluri marcate si cele mai putine primite in SERIE A, editia 2009-2010. 

"Ferguson şi Ancelotti sunt peste Mourinho. El este doar anul acesta numărul unu. Este trist ce face Mourinho. Dacă ar juca toate echipele precum cele ale lui Mourinho, nu ar mai veni nimeni la stadion"

Ca fapt divers, Inter-ul a batut sezonul asta mai multe recorduri de incasari si prezente ale suporterilor pe stadion.

Iar la final o dorinta ce s-ar putea sa i se implineasca:

"Îmi doresc foarte mult să joc împotriva lui Mourinho. Aş vrea să văd la stilul de joc spectaculos pe care noi îl avem, cu jucători foarte tineri, ce ar face", a încheiat Lucescu.

Cred ca doar unul putin dus cu pluta poate sa afirme asemenea bazaconii.

Omul de care vorbeste el a antrenat in ordine cronologica pe Porto, Chelasea si Inter, aducand trofee importante pentru cluburile respective si rescriind istorii fotbalistice, iar acum urmeaza Real Madrid. In timp ce Mircea Lucescu a avut ca varf de cariera cateva luni de zile(din 1 decembrie 1998 si pana in 21 martie 1999) la Inter dandu-si demisia dupa un catastrofal 0-4 cu Sampdoria. 

Legat de “fiul lui tata”, nici asta nu e departe de ta-su.

Dupa un meci amical, si atentie MECI AMICAL, in care jucatorii lui si-au bagat singuri mingea in poarta vine cu urmatoarea reactie:
"Nu am comentat până acum arbitrajele, nu m-am plâns niciodată, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost revoltător! Chiar acum patru zile am avut o discuţie cu tata și vorbeam că este un meci acasă, că ucrainenii au nevoie de victorie, şi mi-a zis să mă aştept la un arbitraj ostil. Aşa a fost, din păcate. Şi-au bătut joc de munca acestor băieţi. Au fost multe măgării ale arbitrilor la această partidă. Afecteazã modul în care s-a pierdut, am avut jocul în mână şi au mai fost și aceste măgării, care duc la frustrare"

Si stau acum si ma intreb de unde naiba scoate frazele astea. Binenteles ca nu s-a mai plans pana acum de arbitraje. O sa va arat mai tarziu ca niciodata nu s-a plans de arbitraje.

Cine naiba se plange ca pierde un meci amical si mai da si vina pe arbitrii? Doar ai nostrii pot asta. Si conform stilului Lucescu aceste plangeri nici macar nu sunt punctuale: la faza x a gresit ca…, la faza y ca nu ne-a dat penalty, la faza z ne-a oprit eronat dintr-o faza clara de gol. Nu, el vorbeste la modul general fara sa spuna ceva concret. “Fiul lui tata”, dupa o infrangere intr-un meci amical cu o echipa mediocra, nu a putut decat sa isi exprime plastic niste frustrari ereditare.

Apoi vine legatura cu tatal, celebru pentru profesionalism si fair-play, care i-a explicat in detaliu scuza perfecta pentru o infrangere: nenorocitii de ucrainieni care aranjeaza meciuri amicale jucate acasa.

Mi se pare deranjant ca “baiatul lui tata”, la un meci amical, da vina pe arbitrii la un gol primit de la 35 de metri!!!
Mi se pre deranjant cum imi explica el ca arbitrii au fost de vina si la patrunderea lui Shevchenko, cand Konoplianko i-a dat gol printre picioare lui Lobont, in timp ce acesta se certa cu apararea.
Tot arbitrii, nenorocitii, par a fi de vina cand Chivu si Tamas baga mingea in poarta noastra. Fazele astea pentru el nu necesita explicatii pentru ca arbitrii sunt cei care au stricat “munca acestor baieti”

Pentru “fiul lui tata” nu conteaza ca echipa nationala nu joaca nimic, nici in atac si nici in aparare, nu conteaza ca ucrainieni ne-au dat gol din faza fixa, actiune si autogol, adica cam toate variantele posibile.

Arbitrii, nenorocitii sunt de vina pentru toate relele si neimplinirile nationalei.

Legat de ”Nu am comentat până acum arbitrajele, nu m-am plâns niciodată, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost revoltător!” “fiul lui tata” are memoria scurta, dar foarte scurta.
Internetul, la o scurta cautare ii da cu teoria in cap. 

Pe cand era in liga a doua cu FC Brasov, la un meci de cupa cu CFR a zis:

”Eu nu vorbesc despre alte echipe, dar aş vrea să mai atrag atenţia, chiar dacă nu reproşez vehemenet acest lucru, nu este în regulă ce se întâmplă cu arbitrii. A fost un arbitraj parşiv. Nu am înţeles în unele momente tuşierul care a intervenit peste arbitru la unele faulturi la 16 metri, două la Hadnagy au fost evidente”.

Apoi, tot in sezonul ala, chiar de 8 martie, la un meci cu Dinamo II, pierdut cu 2-1, a injurat-o 90 de minute pe Teodora Albon(chiar am fost la meciul ala si am vazut toate lucrurile de care va zic), doamna care era la centru la acel meci(probabil cadou din partea federatiei de ziua femeii).

La finalul partidei din 8 martie 2008, intr-un interviu televizat a pus si el coliva pe tort, asemeni tatalui:

“"Aceasta individa a stricat meciul. A fost o rusine de arbitraj astazi. Este o javra ordinara".

In sezonul urmator, cand FC Brasov era in Liga 1, pentru ca el n-a comentat niciodata arbitrajul pana in mai 2010, mai zice una:

“Inca o data am fost dezavantajati de arbitraj. Am avut penalti la Buga in prima repriza. Nu am fost tratati cu aceeasi masura de arbitru”

Evenimentele de care va ziceam nu le-am inventat eu, le puteti verifica aici:

http://www.mediafax.ro/sport/razvan-lucescu-arbitrajul-la-meciul-cu-cfr-cluj-a-fost-parsiv-2422082
http://www.ziare.com/razvan-lucescu/stiri-razvan-lucescu/lucescu-jr-si-a-pierdut-controlul-arbitra-este-o-javra-ordinara-260446
http://www.ziare.com/razvan-lucescu/stiri-razvan-lucescu/razvan-lucescu-se-plange-de-arbitraj-471116

Cam asa’s lucesti, din punctul meu de vedere, si cam asa suna viitorul fotbalului romanesc, pentru ca ei sunt specimenele care il reprezinta.

5 comentarii:

Unknown spunea...

aplauze :)

mi-ai placut

Unknown spunea...

Merci de aprecieri.

Tocmai ce m-am intors din Polonia si vad ca "baiatu' lui tata" e foarte linistit, chiar daca am pierdut in fata Macedoniei(who the fuck is Macedonia-in fotbal vreau sa zic).

L-am vazut intr-un interviu dat televiziunilor si parea atat de calm incat zici ca e antrenorul echipei "noua ne place sa pierdem si suntem multumiti cu asta".

E de-a dreptul fabulos omul asta.

pELo spunea...

sa pierdem noi tot in amicale si sa batem tot in oficiale... 8->

Unknown spunea...

Crezi ca vom castiga meciurile oficiale la cum si cu cine jucam ?

pELo spunea...

nu stiu...sper ! stiu totusi ca amicalele nu seamana cu oficialele. asta nu inseamna ca fac lobby pentru razvan. dar totusi a fost angajat sa califice nationala la euro 2012; preliminariile nici n-au inceput inca. sa nu facem ca dinamo cu esteban vigo ! nici n-a inceput campania de calificare si-l si dam afara...?! :)