Viața următoare

Viața următoare aș vrea să fie ca cea de acum, dar inversată.

Aș începe cu ridicarea din mormânt, ca în Thriller-ul lui Michael Jackson. După care bocetele puținilor oameni care mă recunosc m-ar îndruma către un azil de bătrâni.

La azil, cu trecerea timpului, aș începe să mă simt din ce în ce mai bine.

După aia, cei de la azil, m-ar da afară pentru simplu motiv că sunt prea sănătos pentru standardele de internare.

De la azil aș pleca către instituția de stat care îmi va oferi pensia aferentă anilor de muncă pe care urmează să îi fac. Dacă mor între timp asta e, rămân cu banii încasați.

Bucuros că mi-am luat pensia și că pot în sfârșit să mă angajez aș pleca direct către primul meu angajator.
Aici aș începe munca cu o petrecere și un cadou(de preferință o călătorie în jurul lumii) din partea șefilor pentru prima zi de muncă din viața mea.


După petrecere aș lucra vreo 40-45 de ani. Timp în care ar trebui să devin din ce în ce mai neștiutor.

La tinerețe, convins că pot cuceri munții, după ce am fost dat afară de ultimul șef pe motivul că nu știu absolut nimic despre job-ul pe care îl desfășor, m-aș înscrie la un master și apoi la o facultate.

În perioada asta aș merge la toate petrecerile tinerilor retrași din activitate pe același motiv ca și mine.

Cu trecerea timpului, și cu un entuziasm din ce în ce mai mare, aș merge la din ce în ce mai multe cursuri și la din ce în ce mai puține petreceri.

Asta până când voi ajunge să merg la toate cursurile dintr-o zi.

În acel moment, cu un zâmbet larg și un discurs mobilizator, directorul mă va exmatricula(motivația, aceeași ca la job: habar n-am cu ce se mănâncă facultatea) și mă va trimite la liceu.

La liceu, aș face din ce în ce mai multe trăsnăi și m-aș săruta pentru ultima oară cu o tipă mai mare ca mine. Iar finalul va fi același: directorul liceului mă va da afară și mă va trimite la gimnaziu.

După aia aș trece rapid prin gimnaziu și clasele primare, devenind din ce în ce mai obraznic și făcând din ce în ce mai puține teme pentru acasă.

La finalul clasei întâi aș uita tot ce ține de școală, inclusiv prima literă din alfabet, și aș deveni un copil răsfățat de bunici care se joacă toată ziua fără niciun fel de responsabilitate.

După aia, aș deveni un bebeluș pe care toți din jurul lui îl răsfață din ce în ce mai mult. Tot atunci, pentru bucuria celor din jurul meu, aș renunța la vorbit și aș trece pe modul sunete disparate, nearticulate în cuvinte.

La final, spre bucuria supremă a tuturor rudelor, prietenilor și cunoștințelor, un doctor iscusit mă va ghida pe ultimul drum.

Va fi o viață frumoasă, iar la final toți vor fi foarte fericiți!