luni, 15 noiembrie 2010

Când trișorii își bagă singuri bețe în roate...

Când trișorii își bagă singuri bețe în roate dau vina tot pe alții. C-așa sunt ei obișnuiți.

Ieri am văzut printre picături ultima cursă de Formula 1 a sezonului și iar am rămas cu un gust amar văzându-l pe Fernando Alonso nervos, la finalul cursei, pe Vitali Petrov pentru că nu l-a lăsat să treacă, așa cum face de obicei colegul de echipă Massa.

Trebuie să menționez că pentru mine e clar, de multă vreme, că Formula 1 nu mai e o competiție sportivă, iar campionii la comportament nesportiv sunt cei de la Ferrari, care beneficiază de protecția și ajutorul nemărginit al celor de la FIA.

Acum ceva ani îl aveau ca vârf de lance pe Michael Schumacher, cel mai titrat trișor din Formula 1.
Acum, din ce am văzut, și-au găsit altul cu care probabil vor câștiga câteva titluri mondiale de care numai necunoscătorii și nevăzătorii fani Ferrari se vor bucura.

Anul ăsta, din dorința bolnavă de a câștiga cu orice preț titlul mondial la piloți, echipa Ferrari a încălcat o sumedenie de regulamente.


Cea mai haioasă încălcare de regulament fiind "depășirea" de la Hockenheim unde Massa l-a lăsat pe Alonso să treacă în fața lui. Totul decurgându-se în spiritul sportivității și al competitivității Ferrari.
Și asta numai după ce standul Ferrari l-a atenționat pe pilotul brazilian, și acum citez: "Alonso este mai rapid decât tine!"





După tot circul ăsta FIA a dat doar o amendă, tot în spiritul de competivitate, fair-play și sportivitate Ferrari.

Și tot așa, după multe alte evenimente dubioase marca Ferrari, s-a ajuns la ultima cursă a sezonului 2010 unde Alonso a avut un avantaj bun în fața rivalilor la titlu, în sensul că nu mai era nevoie de o altă încălcare de regulament care să îi țină pe cei de la Ferrari în cursa pentru titlul mondial al piloților.

Numai că aici, la ultima cursă, din dorința de a-l proteja pe Alonso de cel mai apropiat adversar, Webber, echipa "căluțului cabrat" a făcut o greșală mare care a costat-o titlul mondial la piloți.

La final, frustrarea s-a exprimat în stilul caracteristic Ferrari, iar Alonso, cel mai mare trișor al sezonului, a găsit repede vinovatul pentru titlul pierdut: Vitali Petrov, un tânăr pilot de la Renault care nu a vrut să se lase depășit în stilul Massa:



Și uite așa încheiei Ferrari un nou campionat plin de sportivitate și fair-play.

Niciun comentariu: