Cum am văzut finala cupei României: DINAMO - Rrrapid 1-0 , 23 mai 2012

A fost superb.
Nu jocul celor două echipe, că la noi fotbalul se servește cu lingurița, iar deseori e foarte amar cea ce guști ca spectator, ci cea ce au făcut câinii din tribune, in special cei din peluză, și tot ce s-a petrecut după meci în noaptea de 23 spre 24 Mai 2012.

Nu o să uit niciodată seara în care Dinamo a câștigat cea de-a 13-a cupă a României.


Înainte de toate vreau să remarc efortul a celor peste 46.000 de oameni care au plătit bilete de meci la prețuri de Champions League.
Am tot respectul pentru niște oameni care, într-o țară ca România, dau de la 20 de lei și până la 1.200 de lei pentru a vedea UN MECI Dinamo - Rrrapid:
Tribuna 1 Vest: Lojă: 1.200 lei/loc (14.400 lei/loja de 12 locuri; 12.000 lei/ loja de 10 locuri)

Îmi pare rău că șarlatanii de la Federația Română de Fotbal au dreptul de a-și bate joc de pasiunea unora, mai ales că unii dintre cei prezenți la meci au fost pensionari(pentru care nu au existat reduceri).
Și să vă zic o chestie legat de treaba asta. Eu am stat pe primul rând, locul 7, de la peluză și am plătit 40 de lei. La vreo 10 metri distanță spre centrul terenului, la tribuna a doua, pe același rând cu mine(probabil locul 7, rândul 1, de la tribuna a II a) era un bătrânel la vreo 80 de ani care n-avea cămașă de la Gucci, ci una luată probabil din Obor, pantaloni de stofă, pantofi negri de piele simpli și un fular cu Dinamo. El a plătit 120 de lei. C-așa consideră federația că e normal.
Ca să vă faceți o idee, acum ceva timp am plătit 26 de euro pentru a vedea un meci INTER - Fiorentina de la tribuna a doua. PIB-ul pe cap de locuitor la valoare nominală in Italia e de vreo 28.000 de euro, iar la noi de vreo 5.900 euro.

Revenind la ale noastre, aventura a început pe la ora 19:00, cînd o mare de dinamoviști și destul de mulți rrrapidiști au început marșul spre Arena Națională.

La intrarea în stadion, ca de obicei în România, probleme. Oameni mulți și organizatori incapabili de a gestiona situația într-un mod civilizat.
La peluza nord cel puțin au fost cozi destul de mari, multe îmbranceli și doar 3 porți prin care puteau intra doamnele și domnișoarele. La capitolul organizare suntem foarte slab pregătiți.

Am intrat pe stadion și am văzut mulți dinamoviști din toate zonele țării. Am văzut oameni din Slatina, Cluj, Arad, Sibiu, Oradea, Constanța, Călărași, Brașov, Ploiești și cu siguranță că au fost și din alte părți. Cred că au fost prezenți mai mulți câini decât au fost tot returul ăsta pe Dinamo(Încă o dovadă că dacă am avea un stadion pe care să poți vedea meciul fără binoclu, oamenii ar veni).

Și mai era puțin până la începutul meciului așa că a început show-ul peluzei dinamoviste:
ULTRAȘI LIBERI și un mesaj între cele 2 inele: "Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis"(dintr-o poezie a lui Radu Gyr - "Îndemn la luptă") au compus coregrafia PCH-ului.


La imn, câțiva membri din peluza cealaltă au considerat normal să dea cu petarde. Câinii din peluză au preferat să cânte imnul și să fluture steaguri, apoi un mare: DI-NA-MO! DI-NA-MO!

Au urmat urările de bine dintre cele 2 peluze, după care minute bune în care fiecare galerie a încercat să își susțină echipa după puteri și cunoștințe.

Cei de la rrrapid au strigat cele 3 scandări pe care le știu: "rrrapid, rrrapid", "rrrapid giulești" și "săriți cu toții și strigați tare, să moară câinii din Stefan cel Mare" și a mai fost un cântec, dar n-am înțeles nimic.




Câinii din peluză le-au amintit de Antonescu, i-au injurat, după care s-au plictisit de jocul ăsta țigănesc și s-au apucat să cînte, nu să scandeze. Și a fost foarte frumos. Cântatul, nu scandatul, că dinamoviști nu sunt steliști sau rrrapidiști să știe doar să scandeze.

S-au cântat "Oriunde merg și orice fac...", "Iubiri fără regrete Dinamo...", "Ale, ale, aoo, Noi suntem Dinamooo...", "Cei ce sunt dinamoviști..." și multe altele.

A mai fost și un moment în care rrrapidiștii și dinamoviștii și-au unit forțele pentru "conducătorii" fotbalului românesc și au scandat împreună deja celebrul "MITICĂ LA PUȘCĂRIE", scandare preluată de întreg stadionul.

Au fost și niște mesaje. În peluza câinilor au apărut:

• “Cupe și campionate?! O cotă bună le face uitate”
• “Singurul meci pe care îl credeam curat a fost cel în care v-ați prostituat”
• “Nu doar i-ul vă încurcă, gramatica în general vă dă de furcă”
• “Nicu de la Căzănești, fanii tăi sunt în Giulești”
• “Fenomenul ultras moare, dormim în continuare?”
• “Nopți nedormite, miros de vopsea, te iubesc viață ultra'”

La rrrapid am văzut doar:

• Pe 300 dintre voi vă ştim, restul cine sînteţi?

E posibil să mai fi avut și altele, dar nu le-am observat. 

Meciul n-a fost cine știe ce din punctul meu de vedere. O plictiseală românească cu greșeli de începători la ambele echipe: extrem de multe preluări cu tibia sau pe 20 de metri, multe pase în tribună sau la adversar, foarte multe centrări și șuturi în peluză. Ce să mai, un spectacol fotbalistic de proastă calitate. 

Dinamo a avut o mai bună așezare în teren față de meciurile precedente și parcă o foarte mică îmbunătățire la capitolul faze fixe, dar asta se poate explica și prin faptul că adversarul nu e bun la capitolul ăsta. 

În cea ce-o privește pe Dinamo, tot n-o să înțeleg cum poți să te aperi la fazele fixe de maniera la care a făcut-o sezonul ăsta. E de-a dreptul ridicol ce-am văzut și nu înțeleg de ce nici Bonetti și nici Ciubotariu n-au reușit să repare modul în care Andone i-a învățat să se apere. 

Luându-i post pe post, m-am bucurat că a apărat Naumovski în locul lui Bălgrădean. Deși n-a avut decât vreo 2-3 momente în care a fost pus cu adevărat la încercare, a făcut un meci bun. 

Luchin, Grigore, Moţi și Scarlatache, ca linie defensivă, au făcut un meci foarte bun în condițiile date, iar Scarlatache a făcut probabil meciul vieții lui. 

Măcar a făcut și el ceva pentru banii pe care i-a primit în anii ăștia la Dinamo.

La mijloc, deși Bonetti a trebuit să improvizeze cu Rus la centru, am stat acceptabil. Curtean a jucat in nota lui din ultimele meciuri. La fel și Kone, foarte sigur pe el, dornic ca întotdeauna de a participa la joc, atat pe fază defensivă, cât și pe cea ofensivă și a avut destul de puține greșeli. La mijloc am mai avut un Rus pierdut pe teren, probabil datorită faptului că nu e locul lui acolo, și un Alexe care încă trăiește din amintiri. 

În atac Marius parcă a vrut să facă ceva, dar cum bătrânețea își face simțită prezența n-a reușit mare lucru, iar Dănciulescu a fost absentul de serviciu. 

Rrrapidiști de cealaltă parte au alergat bezmetic pe gazon, iar Surdu a fost liderul. Coman n-a prea avut ce apăra așa că nota bene și pentru el. La gol n-a prea avut ce face.
Apărarea lor a fost un fel de Dinamo în versiune reeditată numai că n-a avut cine să îi preseze, mijlocul n-a făcut mai nimic bun, doar vreo câteva pase pe culoar care ar fi putut fi fructificate dacă nu se împiedicau în fața lui Naumovski. Și cam atât. În atac nu cred că au avut pe cineva. Cred că erau cu Dănciulescu la o cafea.

La capitolul antrenori, parcă Bonetti a fost puțin mai norocos și mai inspirat decât fiul lui Lucescu.

În cea ce privește brigata de arbitrii, a fost cel mai bun arbitraj pe care l-am văzut eu în ultimii ani în România. Orseti și asistenții lui au lăsat jocul liber. Un arbitraj de top-class.
Păcat că n-a avut cine să joace, rrrapidiști și dinamoviștii fiind mai mult preocupați să se arunce pe gazon ca în piscină decât să joace duelurile directe.

După vreo 58 de minute de chin și luptă după modelul "Surdu", la o lovitură de colț, a venit singurul gol al meciului:




După gol, în tribune au cântat doar câinii, iar pe teren au atacat doar rrrapidiști:


S-a terminat meciul și așa a început fiesta dinamovistă:

A urmat premierea:


După care s-a dat drumul la petrecere:

A fost de vis. Cu cupa umblând de la om la om, cu jucătorii îmbrâțișăndu-se cu suporterii de la peluza și a doua, cu hore și cântece de bucurie.

După care a urmat drumul la stadionul Dinamo, petrecerea din fața stadionului unde m-am revăzut cu vechi amici, întâlnirea cu echipa, reluarea petrecerii, mici incidente cu jandarmii care voiau să plece acasă, un alt bar unde s-a continuat ce am început, întâlnirea cu Bonetti și drumul spre casă.








Cam asta a fost aventura finalei cupei României, ediția 2011/2012, trăită pe stadion.

Cam așa s-a văzut meciul de la televizor: