Pe reportervirtual.ro a aparut un articol foarte interesant cu privire la ce se intampla pe Wikipedia Romania, locul unde toti isi dau cu parerea.
Din articol:
"Nu mă refer numai la cazul meu, dar în această speţă sunt atâtea şi atâtea alte cazuri. Prefer să scriu despre mine tocmai fiindcă nu doresc ca o parte a istoriei vieţii mele să fie falsificată de aceşti indivizi mediocri, dar cât se poate de răzbunători, iar pe de altă parte, trăind pe pielea mea astfel de momente cred că este cel mai indicat. Aceşti pseudoeditori nu sunt remunerati de nimeni pentru „munca” depusă pe acea pagină. Tot ceea ce-i ţine uniţi la acest proiect este invidia, ura şi dorinţa de răzbunare pe anumite personalităţi. Aceasta le-a dat avânt pentru a progresa într-o direcţie obscură şi mincinoasă cu privire la istoria sau cultura poporului român. O caracterizare sumară ar fi tocmai aceste rânduri scrise pe pagina unui utilizator care foloseşte pseudonimul Rebel şi pot fi citite la capitolul Perle: ”Abuzurile de la Wikipedia se fac de mai toţi administratorii, avânu-l pe Giku în fruntea lor. El este cel care “taie şi spânzură” ce nu-i convine, ce consideră dânsul că trebuie şters, se şterge, iar ce consideră majoritatea ramâne, pentru că dumnealui crede că aşa este corect. Un singur exemplu vreau să dau: articolul Nikita, a fost “contestat” de mai multe ori că nu are ce căuta într-o enciclopedie, iar dânsul, Mare Domn de Chişinău, care încă nu a împlinit vârsta majoratului, a considerat că e de cuviinţă ca articolul să ramână. De ce? Numai el ştie. Din păcate, nu este singurul, mulţi alţi administratori care se cred mari filozofi, care ne vorbesc din cărţi şi care îi atacă, apoi blochează, pe utlizatorii cu adevărat filozofi sau profesori sau scriitori,” închei citatul. Cam aşa funcţionează enciclopedia aşa-zis liberă: Wikipedia!"
Sau:
"Paginile literaturii contemporane, de exemplu, abunda de scriitori care nu au nici critică literară scrisă de anumite personalităţi şi nici nu au publicat la edituri de prestigiu sau în reviste consacrate, după cum se căzneau să-mi ceară tocmai mie wikipediştii. De ce spun aceasta? Tocmai fiindcă despre opera mea au scris critici literari mai mult decât recunoscuţi cum ar fi Ion Dodu Bălan, Adrian Dinu Rachieru, Horia Gârbea, Ion Pachia Tatomirescu şi mulţi alţii. Au fost publicate recenzii despre opera mea in reviste de specialitate de prim rang cum ar fi Familia din Oradea, fondată de Iosif Vulcan acum mai bine de un secol şi jumătate, Luceafărul de dimineaţă, Oglinda literară, Cronica română care a scris o cronică de carte la ultima mea apariţie de la editura Eminescu, intitulată Culegere de înţelepciune. Aceasta cuprinde întrega mea opera sapienţială publicată în trei volume scoase anterior la o altă editura, inclusiv alte trei noi cărţi. Toate într-o lucrare de mari proporţii, Editura Eminescu fiind una dintre cele mai apreciate edituri româneşti.
Cu toate acestea, articolul meu este şi rămâne şters pe enciclopedia Wikipedia fiind accesibil doar pe eniclopedia Metapedia în limbile română şi engleză. Dorind să răspund în pagina de recuperare a articolului de anul trecut, acelaşi Giku răspundea: ” Sorine, Sorine, ia mai uit’te şi la tine”. Iar un alt administrator al cărui pseudonim este Zoltan scria: “Domnule Cerin, pe când ne putem aştepta la o evoluţie în manejul de la Globus?"
Articolul complet il puteti gasi AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu