Cat Fight - Confectii Somesul vs Louis Vuitton

Trebuie sa va spun si voua pentru ca este "foarte tare".

Via Tolo am ajuns sa aflu si eu ca Mihai Morar se cearta cu Oana Roman, fiica celebrului fost prim ministru purtator de vesta made in APACA.
Tema polemicii de azi intre cele doua personaje ale povestii noastre fiind "Louis Vuitton".
Va recomand sa cititi atat cuvantarea presarata cu expresii invatate la Paris a doamnei mai sus amintite (ex. “Am sutdiat la paris din anul 1994 si am ajuns la paris la magazinul vuitton prima oara in 1991 … cu sitma , oana roman”) cat mai ales posturile domnului Morar pe tema asta.

Nu stiu daca e reala treaba asta sau e doar o promovare abila a blogului, insa textul merita intreaga apreciere si invidie a jurnalistilor.

Poza magazinului nu este de la Paris asa cum ar putea crede doamna Roman, ci din New York, prin amabilitatea sefei mele care tocmai s-a intors de-acolo.

UPDATE : Am zis sa-l postez si aici (nu, n-am incalcat dreptul de autor avand acceptul scris al autorului:"nu am o asemena doza de narcisism, dar daca tu vrei…")
La domnul Morar pe blog veti gasi si comentarii.

Polemici ordinare. Astazi, doamnei Oana Roman

Postat in Diverse de Mihai Morar pe 2 July 2007, la ora 5:34 pm

Mai intai a fost asta: Louis Vuitton intra in patria lui Luis Vittan (insistati pe ultimul paragraf). Apoi, a fost cuvantul…Oanei Roman, cea degraba incondeiata in nota mea, rostit in subsolul destinat comentariilor pe textul meu:
domnule morar imi pare rau pt spiritualitatea si cunoasterea dvoastra dar doresc sa va precizez ca am fost intr un magazin vuitton si am purtat o geanta vuitton mult inainte ca dvoastra si cei care au spus si cred in astfel de aberatii au facut o. Am sutdiat la paris din anul 1994 si am ajuns la paris la magazinul vuitton prima oara in 1991. Astfel de comentarii ieftine si tendentioase demonstreaza frustrarea de care oamenii din romania , ajunsi la un nivel ridicat de parvenire dau dovada.
cu sitma , oana roman
Doamnei Oana Roman, fiica, iubita si femeie de lume buna.
Stimata doamna,
Imi pare bine pentru ‘’sitma” pe care mi-o purtati in finalul raspunsului dumneavoastra ( as fi putut prescurta, in graba manipularii tastelor, ”dv.”, ”dvs”, ”d-voastra” sau chiar ”dvoastra”, insa Codul Bunelor Maniere, chiar si protocolul de la Palatul Victoria, prevede ca adresarea sa se faca prin formula completa: dumneavoastra)
Doresc sa va precizez ca si eu am micile mele orgolii haute-couture. Era in vara temperat continentala a anului 1988 cand am intrat prima oara in magazinul ”Materna Copiilor” de pe bulevardul Traian din Baia Mare. Atunci, parintii mei mi-au achizitionat prima uniforma scolara, de care, iata, chiar peste un arc de ani sunt foarte mandru: in timp ce toti colegii mei din clasa I A a Scolii Generale Nr. 12 purtau uniforme de culoare bleu marine, eu am imbracat un model rar, obtinut pe sub tejghea, de culoare neagra. Un negru carbune, elegant, sobru si egoist. Pastrez si azi pe hardul uneia dintre partitiile cerebrale poza: uniforma mea cu monograma “C.F.”. Pentru conformitate: ”Confectii Somesul”.
Inteleg din teribilul dumnevoastra discurs de tip ”nouveu riche de Primaverii, colt cu Dorobanti” ca monograma C.F. ma autorizeaza mai putin decat exclusivista L.V.. Asa sa fie! Louis Vuitton-ul pe care high-life-ul il spanzura tantos de umeri, dupa modelul curcilor autosuficiente de creasta lor, este un obiect al dorintei. Intreaga strategie de marketing a acestei companii se sprijina pe o familie lexicala. A dori, dorinta. Insasi numele pe care il purtati, stimata doamna, este omonimul dorintei. Orice vertebrat cu minima spiritualitate ar putea sa va extrapoleze numele. Oana poate fi oricand Wanna. Numele ne traseaza destinul fara a ne intreba pe noi! Wanna! Iata cum registrul evidentei populatiei contine unique selling proposition-ul celui mai puternic brand aspirational din lume: Louis Vuitton.
Dorinta e dictatura vietii noastre. Dumneavoastra v-ati dorit, odata cu studiile pariziene, sa va transformati din catime a multimii in individ purtand o geanta Louis Vuitton. Eu, prima oara cand am ajuns la Paris, e adevarat mult mai tarziu decat domnia voastra, mi-am dorit sa lenevesc la o cafea la Cafe de Flore, pe urmele chinurilor existentialiste ale cuplului Sartre-Beauvoir. O sa-mi replicati ca nu e crestineste sa-ti faci idoli. Va dezamagesc: prefer compania idolilor neintalniti decat dependenta de o monograma purtata pe post de fetis.
Imi este foarte clar, doamna Oana Roman! Existam in civilizatii diferite. Locuim pe doua continente pe care nici macar miscarile placilor tectonice nu le pot aduce impreuna. In copilaria mea nu am mirosit Eau du Primaverii, am crescut odorizandu-mi narile cu iarba proaspat cosita, in creierii Apusenilor. In Apuseni, acolo unde stelele sunt inca la locul lor - un pic mai sus de frunte: pe cer - si nu pe umerii vulpilor care consiliaza prim-ministri aflati in vacanta la vilele lui Ceausescu de la Neptun. Fara intentia de a fi stangist ( o chestie la fel de cool printre tineri precum Louis Vuitton), cred ca principiul dupa care am fost aruncat in valurile vietii a fost: ”Cea mai simpla cale prin care copiii pot invata rostul banilor este sa nu-i aiba”.
Stiu ca monograma L.V. purtata acolo unde trebuie este conditia necesara si suficienta pentru a te propulsa valorfic in prima categorie a rubricilor ”Bine imbracati/Prost imbracati”. Pentru civilizatia mea, aceasta rubrica are exact relevanta cancerului la musculitele de otet. Zic musculite de otet pentru ca apucaturile acestor popoare de insecte le-a brevetat lumea buna a Capitalei, la care va place sa raportati, stimata doamna. O lume uniforma, fara fond, care prin obiceiurile ei de consum a reusit sa banalizeze, ca nicaieri in lume, cult branduri ca: Rolls Royce, Vacheron Constantin, Versace si, ca sa va fac o ultima placere, Louis Vuitton.
Peste tot in lumea asta, aceste marci au valori de icoane ale capitalismului. Exclusiv in Romania, ele au ajuns la fel de goale de continut precum biografia celor care le poarta. De ce? Pentru ca sloganul mondenilor de Dambovita a ajuns sa fie cel enuntat ironic de Walter Hagen, cel mai mare jucator de golf al inceputului de secol 20: ”Nu vreau sa fiu milionar. Vreau doar sa traiesc ca un milionar!”
Cu bine temperata pretuire,
Mihai Morar

......... The end !!!