vineri, 10 august 2012
joi, 9 august 2012
Ultima descoperire: Consumul de marijuana afectează memoria şi capacitatea de învăţare
"Din creier şi numai din creier, provin plăcerile noastre, bucuriile, râsetele şi glumele, la fel ca şi amărăciunea, durerea şi suferinţa" - Cel mai vestit medic al Greciei Antice
Nu cred că era necesar să se apeleze la niște genii pentru a descoperi lucrul ăsta, însă oamenii au nevoie de confirmări științifice.
Așa că niște oameni de știință din Australia s-au apucat să cerceteze și pentru prima dată s-a dovedit:
Consumul de marijuana provoacă leziuni ale creierului!
Cercetători de la mai multe institute din Australia au scanat creierele a 59 de persoane care au folosit(15 ani în medie) marijuana. Apoi le-au comparat cu alte imagini de la 33 de persoane care nu au folosit niciodată drogul.
Scanările au măsurat modificările cu privire la volumul, forța și integritatea materiei albe, iar rezultatele au arătat că la cei care consumă marijuana:
- axonii, principalele linii de transmisie ale sistemului nervos, au foarte multe întreruperi;
- volumul materiei albe este mai mic(la mai mult de 80% din cele 59 de cazuri studiate).
Pe scurt, aceste diferenţe sunt legate de tulburările de memorie şi de concentrare.
Totodată, s-a demonstrat că și vârsta la care se începe consumul este importantă. Cu cât vârsta este mai fragedă cu atât leziunile sunt mai grave.

miercuri, 8 august 2012
Your Horoscope, August 2012
Aries
Four will be killed, 12 injured, and nearly 50 molested this week after your unconscious escapes.
Taurus
Will you finally get that big job promotion? Is a whirlwind romance in the cards for you? Tune in to Taurus next week for all the answers and more!
Gemini
The training wheels will soon come off your bike, as will both regular wheels, the front and back brakes, each handlebar, and, finally, you.
Cancer
Red-bellied trout are known for traveling halfway across the country in search of a mate, but it’s still a bit of a surprise when hundreds of them arrive at your doorstep.
Leo
Don’t be afraid to ask loved ones for help this week. After all, they expect nothing less from a fuckup like you.
sâmbătă, 4 august 2012
vineri, 3 august 2012
Refreshing the brain
Your brain will be refreshed in the next five seconds:
.
.
.
.
.
5
.
.
.
.
4
.
.
.
.
3
.
.
.
.
2
.
.
.
.
.
5
.
.
.
.
4
.
.
.
.
3
.
.
.
.
2
Abonați-vă la:
Postări (Atom)