Noi, central-europenii, locuitorii spaţiului înconjurat de Carpaţii, în mileniul trecut am fost împinşi între graniţe care au fost deseori schimbate. In timpul peripeţiilor istorice am trăit bucuria solidarităţii şi a colaborării, dar şi chinul scindării şi al dezbinării. La sfârşitul secolului al XX-lea acest spaţiu a fost împărtăşit între şapte state. Dintre acestea Ungaria, România, Slovacia şi Slovenia sunt deja membre ale Uniunii Europene. Aceste ţări, păstrând identitatea lor, au început desfiinţarea graniţelor dintre ele.joi, 30 iunie 2011
Carta reconcilierii
De la Ágnes pentru români:
Noi, central-europenii, locuitorii spaţiului înconjurat de Carpaţii, în mileniul trecut am fost împinşi între graniţe care au fost deseori schimbate. In timpul peripeţiilor istorice am trăit bucuria solidarităţii şi a colaborării, dar şi chinul scindării şi al dezbinării. La sfârşitul secolului al XX-lea acest spaţiu a fost împărtăşit între şapte state. Dintre acestea Ungaria, România, Slovacia şi Slovenia sunt deja membre ale Uniunii Europene. Aceste ţări, păstrând identitatea lor, au început desfiinţarea graniţelor dintre ele.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)